Desi aquafobia nu este un subiect atat de popular, reprezinta, totusi, una dintre problemele pentru care oamenii aleg sa mearga la psiholog.
Teama de apa este reprezentata, in mare parte, de incapacitatea de a desfasura activitati in mediul acvatic si poate fi observata atat in randul adultilor, cat si in randul copiilor. Si mai ingrijorator este ca odata cu trecerea timpului, teama se agraveaza si este tot mai greu de controlat si rezolvat. De aceea, aquafobia este o problema ce trebuie tratata inca de la o varsta frageda. Exista o multime de tactici pe care le poti aplica pentru a-l ajuta pe micut sa isi invinga teama de apa. Pe toate ti le vom prezenta si explica in acest articol.
Care sunt principalele cauze ale aquafobiei
In general, bebelusii nu se tem de apa tocmai pentru ca nu constientizeaza pericolele. De aceea iubesc sa faca baita, intra increzatori in mare sau piscina. Insa problema apare pe masura ce ei cresc. Odata ce copilul devine constient, percepe posibilele pericole si incepe sa se teama. De ce se intampla acest lucru? Pentru ca nu are inca suficienta experienta astfel incat sa inteleaga ca intinderile mari de apa nu sunt periculoase atat timp cat stii sa inoti, ai echipamentul necesar sau un adult alaturi care sa te sustina.
In alta ordine de idei, teama de apa poate aparea si in urma unei experiente neplacute. Daca la un moment dat cel mic a inghitit apa in cada sau a alunecat fara voia lui, aceste intamplari il pot face mai precaut. De asemenea, teama de apa mai poate fi asociata si cu problemele de procesare senzoriala. Adesea, copiii plang si nu vor sa intre in piscina sau in mare nu de teama, ci din cauza disconfortului creat de temperatura prea scazuta a apei.
Cum il putem ajuta pe cel mic sa invinga teama de apa
In primul rand, trebuie sa abordezi aceasta situatie cu mult calm. Daca te vei stresa foarte tare, cel mic va prelua energia ta si nu va face altceva decat sa isi amplifice propriile temeri. Cel mai eficient mod prin care copilul poate scapa de aquafobie este desensibilizarea treptata, dar fara a-l forta. Totul poate incepe prin testarea unei piscine gonflabile.
De asemenea, cursurile de inot pentru copii pot fi o alta solutie ideala pentru micuti. Un antrenor mereu vesel, dedicat, care stie sa se faca placut celor mici, poate trata aquafobia in cel mai scurt timp. Ba chiar il poate determina pe prichindel sa iubeasca sportul si sa il practice o lunga perioada de timp pentru a se bucura de toate beneficiile pe care acesta i le ofera.
Lucruri pe care nu trebuie sa le faci atunci cand copilul are aquafobie
- Nu-l arunca fortat in apa;
- Nu rade niciodata de el;
- Nu il forta sa inoate;
- Nu povesti altora despre teama lui, atunci cand el este prezent.
Ofera-i un echipament de inot distractiv
Un echipament de inot distractiv l-ar putea convinge pe cel mic sa renunte la teama de apa. Noi incercam tot timpul sa transformam o simpla sedinta de inot intr-o adevarata distractie pentru cei mici. De asemenea, folosim plute speciale pentru copii, astfel incat ei a se simta intotdeauna in siguranta.
Avand in vedere ca inotul ofera o multime de beneficii pe termen lung, teama de apa la copii merita invinsa!