Copilului tau ii place inotul? Atunci poate ca si-ar dori sa se bucure de propriile sale performante in acest sport. Ii poti oferi ocazia sa participe la un concurs de inot si sa castige un premiu care sa-l motiveze participand la Cupa de Primavara Swimming Team, organizata de clubul de inot Swimming Team din Bucuresti.
Cupa de Primavara Swimming Team va avea loc pe data de 25 martie 2017, incepand cu ora 9:00, la bazinul din Complexul Sportiv Sportul Studentesc, situat in zona Regie-Grozavesti.
Rugam participantii sa soseasca la bazin incepand cu ora 8:00, pentru ca de la 8:30 sa faca incalzirea necesara pentru competitie.
La Cupa de Primavara Swimming Team pot participa copiii care au varstele cuprinse intre 5-14 ani inclusiv si care practica atat inotul de performanta, cat si la nivel amator.
Taxa de participare este de 35 lei/sportiv.
Limita de participare este de 200 de sportivi.
In situatia depasirii acestui numar de participanti, organizatorii isi rezerva dreptul de a sista inscrierile inainte de data limita.
Premii pe categorii de varsta
Scopul concursului este sa le oferim copiilor o oportunitate de a socializa si de a concura, precum si verificarea nivelului de pregatire al sportivilor.
Vor fi oferite premii pe categorii de varsta, pentru baieti si fete: 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004 si 2003.
Se vor acorda medalii pentru primele trei locuri.
In plus, toti copiii care isi vor arata talentul de inotator la Cupa de Primavara Swimming Team vor primi diplome de participare.
IMPORTANT!
Asadar, daca doresti sa-ti inscrii copilul la Cupa de Primavara Swimming Team, trebuie sa stii faptul ca inscrierile si modificarile vor fi acceptate doar pana la data de 20 martie 2017, inclusiv. Pentru a inscrie copilul, trimite un email la adresa contact@club-inot.ro sau office@club-inot.ro.
Dupa trimiterea emailului, vei primi un raspuns de la organizatorii in care va fi confirmata primirea inscrierilor.
Organizatorii isi rezerva dreptul de a efectua modificari pe care sa le transmita in timp util.