Daca esti parinte si daca intentionezi sa mergi in vacanta de vara impreuna cu familia la mare, cel mai probabil vrei sa fii sigur ca al tau copil va fi in siguranta atat printre valurile marii, cat si la piscina de la hotel.
Este firesc sa vrei sa-ti stii copilul in siguranta. Pentru aceasta, este nevoie ca el sa stie sa inoate si, mai mult decat atat, sa nu fie chiar un incepator, ci sa-si fi depasit deja teama de apa si sa aiba o siguranta in miscari.
Totusi, din experienta noastra, am observat ca cei mai multi dintre parinti isi aduc copiii la bazin pentru a invata sa inoate abia in luna mai sau chiar la inceputul lunii iunie, cu cateva saptamani inainte de vacanta de vara, cu intentia ca cei mici sa invete sa inoate pana la vacanta la mare.
Din pacate, este destul de tarziu si, oricat ne-am stradui si noi, instructorii, si copiii, rezultatul nu este la fel precum cel obtinut in cateva luni de ore regulate de inot.
Un copil are nevoie de circa 3 luni pentru a invata sa inoate
Ca parinte, trebuie sa stii din start ca, pentru ca un copil sa invete sa inoate corect fara pluta are nevoie, in medie, de aproximativ 3 luni, daca face regulat cate 2 sedinte de inot pe saptamana. Aceasta este o estimare medie. Desigur, unii copii vor invata sa inoate mai repede, in timp ce altii, in special cei care nu asculta instructorul, vor avea nevoie de mai mult de 3 luni pentru a inota singuri fara teama.
Tocmai de aceea, daca prichindelul tau nu stie sa inoate sau nu a frecventat bazinul pe parcursul iernii, luna martie este perioada perfecta pentru a-l aduce la bazin. Venind regulat cu el la bazin, te asiguri ca, pana in vara si, mai ales, pana plecati in vacanta la mare, copilul tau va avea suficient timp sa invete sa inoate in ritmul sau, firesc, fara presiune si fara frica.
De asemenea, este important sa stii ca un copil poate incepe sa invete metodic miscarile corecte de inot incepand cu varsta de 4-6 ani. Asta nu inseamna ca pana la aceasta varsta copilul nu poate veni la bazin. Dimpotriva, cu cat copilul vine mai devreme la bazin, cu atat mai repede se va obisnui cu apa si se va bucura si de celelalte beneficii ale inotului pentru copii: dezvoltarea atentiei, a coordonarii miscarilor, dezvoltarea sistemelor respirator si cardiovascular, intarirea imunitatii, eliminarea stresului etc.
Asadar, daca iti doresti sa te bucuri la maximum de vacanta de vara cu familia, vrei sa-ti aduci copilul la inot inca din luna martie, pentru a-i oferi celui mic suficient timp in care sa invete miscarile de inot, sa le antreneze regulat si sa corecteze miscarile gresite. Toate aceste detalii necesita timp si tu, ca parinte, i-l poti oferi copilului tau. Preocupandu-te din timp de siguranta copilului tau, va veti bucura cu totii de o vacanta la mare relaxanta si in siguranta!
Sursa foto: Swimming Team